Hans Belting şi viziunea apocaliptică asupra istoriei artei. (2010)
Moştenirea hegeliană.
Eseul lui Belting este presărat cu imadvertenţe în argumentaţie. De pildă, glorifică pe Hegel ca părinte al istoriei artei: „Hegel …. a marcat un adevărat punct de cotitură …” proclamă el (la pg. 134) . Ceva mai încolo îşi argumentează teza, spunâd: „(Hegel) a marcat un punct de cotitură de la mai vechea viziune asupra artei, la noua istorie a arte”i. Aceasta a avut un loc important în „sistemul, gândirii hegeliene, în cadrul căreia (arta?) şi-a creiat prima ei
formă de concept …„ a impulsionat toate reflexiile neconvenţionale în raport cu noua situaţie a artei în lumea modernă, până la actualele teorii ale imaginii”. (Pg. 134-136.)
HB, după cum am văzut, se declară împotriva „casetării”, adică a clasificărilor şi a sintezelor istorico-artistice, a delimitării şcolilor, stilurilor sau tendinţelor. Or Hegel însuşi este creatorul unui mod influent de etapizare a istoriei artei, şi anume -într-o formulă triadică, bazată pe difeenţierile stilistie ale viziunilor artistice simbolismul întruchipat pentru el de arta egipteană, clasicismul identificat (aflându-se încă sub impactul scrierilor lui Winckelman) cu arta greacă şi romantismul, termen creat şi folosit pentru uarta perioadei contemporane cu el, dar pe care îl aplică anacronic artei medievale europene, consideată de el drept etapa de „sfârşit al artei”. Este posibil ca peBelting să-l lege de Hegel ideia „sfârşitului” -a însăşi artei laHegel, la HB -a istoriei artei, cel puţin. Sau poate că a ţinut săşi revendice rădăcinile concpeţiilor sale în hegelianism asemeni marxismului.
Dupa HB. meritul lui Hegel rezidă în aceiă ca este primul ccare a stabilit o legatura intre structura socială si evolutia artei. În afară de aceasta, după HB, „noul din estetica lui Hegel constă în aceea că a creat fundamentul pentru prezentarea istorică a artei “tuturor popoarelor şi epocilor”. (N. B. Referirile lui Hegel, cum spuneam, sunt doar la arta egiptiană, greacă şi a lumii medievale occidentale.)
Hegel este „fondatorul unei noi ,ştiinţe,, care consideră arta ca un produs al culturii, legat de o etapă a istoriei Spiritului”, spune HB. (Pag. 135. ) De remarcat că HB, pprintr-un „joc de mâini” de loc lăudabil iîncearcă să substituie aci conceptul hegelian al „Spiritului” cu cel beltingian de „cultură” , pretinzând că doar „le leagă” . HB citează teza fuundamentală a Esteticii lui Hegel:: „Arta ca simbol sensibil al Ideiii”, dar în comentariu, recurgând din nou la o substituire a termenilor –a „Ideii” hegliene -cu termenul de „Weltanschauung”, viziune despre lume.. „Hotărâtoare este ideia că arta ca simbol sensibil al Weltanschauung-ulu,i se integrează implacabil în mersul
istoric al culturii. ….Ideia novatoare a lui Hegel este de a concepe funcţia artei având ca bază societatea umană .” (Pg. 135.) rămâne astfel concluzia trucată a lui HB. (Economia acestui comentariu al meu mă sileşte să renunţ la discutarea priorităţilor, pe careHB le acordă lui Hegel )
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.